“Sportul” cel mai bun “prieten al tau”

Activitatea fizică este importantă şi benefică pentru organism indiferent de varstă. Copiii, adolescenţii, adulţii chiar şi persoanele aflate la vârsta a treia au nevoie de mişcare pentru a creşte, a se dezvolta armonios şi a se menţine în formă.

Numeroase studii au demonstrat faptul că persoanele care practică în mod curent o activitate fizică sunt (dovedit în urma  efectuării analizelor şi a unor investigaţii uzuale) mai sănătoase decat cei care sunt sedentari. Şi un alt aspect extrem de important este acela că practicarea unui sport ajută atât corpul să arate impecabil şi să funcţioneze la cote maxime dar şi mintea şi starea de spirit.

Sporturile copilariei

Din momentul în care copilul este stăpan în ceea ce priveşte mersul şi echilibrul acesta poate începe practicarea unei activităţi fizice sub atenta îndrumare a părinţilor. Cu cât părinţii încep mai devreme un program de mişcare cu cei mici cu atât le vor insufla acestora plăcerea de a face  sport, sentiment ce va rămâne pentru toata viaţa. Copiii care sunt îndrumaţi de mici să facă o activitate fizică se dezvoltă armonios, au rezultate mult mai bune la scoală, sunt mai puţin bolnavicioşi şi sunt mai puţin predispuşi la sedentarism şi obezitate. Astfel, în cazul copiilor, mersul cu rolele, mersul pe bicicletă/trotinetă, înotul, tenisul (care se poate începe în joacă la vârste fragede), baletul şi gimnastica ritmica sunt variante excelente de activităţi fizice ce pot fi practicate de 2-3 ori pe săptămână.

 

Adolescenţa şi mişcarea fizică

 

Adolescenţa este una din cele mai dificile perioade din viaţa oricărui individ fiind o etapă în care se rămâne cu obiceiurile dobândite pentru toată viaţa . Practicarea de 2-3 ori pe săptămâna a unei activităţi fizice favorizează creşterea în înălţime şi dezvoltarea armonioasă a musculaturii. De asemenea pentru adolescenţi practicarea unui sport este o modalitate excelentă de socializare şi de a evita tentaţia numarul 1 a vârstei şi anume, statul în faţa calculatorului.

 

Sportul la vârsta adultă

 

Chiar dacă adulţii sunt preocupaţi în special de carieră şi de întemeierea unei familii (activităţi consumatoare de timp) aceştia trebuie să aloce timp şi pentru practicarea unui sport. Înotul, mersul pe munte, alergatul prin parc sau mersul cu bicicleta sunt câteva din activităţile pe care aceştia le pot practica. În cazul în care timpul sau problemele financiare nu permit efectuarea unui abonament la o sală de sport sau la un bazin se poate face mişcare şi se pot arde calorii mergând la serviciu pe jos sau evitând luarea liftului.

 

Activitatea fizică la vârsta a treia

 

Odata cu înaintarea în vârstă pot aparea probleme reumatologice, dureri osoase cu caracter mecanic ce fac ca mersul şi echilibrul să fie de cele mai multe ori îngreunat. Chiar şi asa medicii recomandă mişcare în limita gradului de toleranţă pentru a ţine astfel articulaţiile în funcţiune. Persoanelor în vârsta le sunt recomandate plimbările, gimnastica medicală sub atenţie şi  îndrumare a unui specialist cât şi şedinţe de kinetoterapie.

Sursa: http://www.alegesanatos.ro/blog/sport-54/activitatea-fizica-este-binevenita-la-orice-varsta-22.html

 

 

Alimentaţia corectă

SănătateAlimentaţia corectă, primul pas către o viaţă lungă şi sănătoasă Alimentaţia corectă, primul pas către o viaţă lungă şi sănătoasă

Adoptarea unui regim alimentar sănătos asigură o hrană completă pentru menţinerea energiei organismului, fără să ducă la anemierea trupului şi a minţii. De aceea, recomandăm tuturor cititorilor şi celor care doresc să aibă un stil de viaţă sănătos să renunţe la alimentele de tip fast-food, la preparatele bogate în grăsimi, la consumul excesiv de cafea şi alcool şi să prefere ceea ce natura ne oferă cu generozitate: fructe şi legume proaspete, sucuri naturale, lactate şi alimente preparate termic într-un timp cât mai scurt, astfel încât produsul final să nu piardă proprietăţile benefice (vitamine, săruri minerale). În numărul de astăzi vă prezentăm, aşadar, regimul alimentar necesar pentru păstrarea unui organism tânăr şi viguros.

Alimentaţia normocalorică este cea ideală!

Alimentaţia trebuie să fie normocalorică, adică să conţină numai atâtea calorii cât sunt necesare organismului, în funcţie de ritmul de consum pentru fiecare vârstă, de efortul fizic şi intelectual depus. S-a demonstrat că persoanele care au un aport caloric mai redus şi un consum minim de grăsimi sunt mai puţin expuse la îmbolnăviri de cancere şi de afecţiuni cardiovasculare.

Stilul de alimentaţie în grabă, cu produse fast-food, încărcate cu grăsimi, cărnuri şi zaharuri, predispune la dependenţă, prin declanşarea în creier a unor reacţii care conduc la supraalimentaţie, urmată de celulită şi obezitate.

Un adult sănătos, cu o activitate moderată, care consumă zilnic 2.800-3.000 calorii, are nevoie, în medie, de 70-80 grame proteine (300-400 calorii), 300-400 grame glucide (1.200-1.600 calorii) şi 80-100 grame lipide (700-800 calorii). La acestea se adaugă 500-800 grame fructe şi legume, care aduc necesarul de vitamine, minerale, glucide şi o parte din cantitatea de apă.

Ce nu trebuie să mâncăm?

Alimentele cu restricţie sau chiar eliminate dintr-un regim sănătos sunt: grăsimile animale (slănină, şuncă, untură), carnea de porc, mezeluri, afumături, conserve şi peşte gras. Acestea sunt considerate de specialişti drept veritabile otrăvuri şi gunoaie sau chiar bombe cu efect întârziat introduse în corp, unde declanşează dispepsii, enterite, apendicită, gută, febră tifoidă, dizenterie, tuberculoză şi cancer. Se reduc, de asemenea, din alimentaţie prăjelile, laptele gras, sarea, biscuiţii, produsele de patiserie şi dulciurile concentrate care solicită prea mult pancreasul, gogoşile, pizza, dulceţurile, cremele, ciocolatele, îngheţatele, condimentele iuţi (piper, muştar) şi chiar pâinea albă. Este bine cunoscut că la prepararea pâinii albe cu făină fină se pierd 17 compuşi nutritivi naturali şi se adaugă cinci compuşi sintetici, inclusiv E-uri, mărind riscul îmbolnăvirilor de cancer, diabet zaharat, ateroscleroză, cataractă şi obezitate.

Pe cât posibil se limitează sau se exclude din alimentaţie zahărul alb, un produs industrial care se obţine prin rafinarea trestiei şi sfeclei de zahăr într-un proces tehnologic foarte complicat ce elimină numeroase vitamine, minerale, proteine asimilabile, fibre şi alte substanţe utile organismului. S-a constatat că zahărul alb are o serie de efecte negative cum ar fi: inhibarea sistemului imunitar şi a hormonului de creştere, apariţia diabetului, a unor forme de cancer, a candidozei şi a cariilor dentare. Sărăcind organismul de potasiu şi magneziu, zahărul industrial constituie un factor determinant în apariţia bolilor cardiovasculare (arterite), a obezităţii şi a unor reacţii neurologice (oboseală, somnolenţă, ameţeli, nevroze, lipsa de voinţă, pierderea memoriei, impotenţă).

(Prof. Univ. Constantin Milică, 01 August 2009)

O MINTE SĂNĂTOASĂ , ÎNTR- UN CORP SĂNĂTOS !

Ce presupune o viaţă sănătoasă

Cu toţii stim cât de importantă este menţinerea unei balanţe ideale între o minte sănătoasă şi un corp sănătos. Îndeplinirea necesităţilor fizice, fără antrenarea periodică a creierului, duce treptat la eşecuri din toate punctele de vedere. Putem vorbi astfel de diferite disfuncţii ale organismului (ale ficatului, inimii, sistemului osos etc.), dar şi de “sedentarismul” creierului, poate cea mai gravă boală (creierul este organul suprem al omului); cel mai bun exemplu îl constituie vârstnicii, cei care au fost odata activi, dar acum, ajunsi la batrâneţe, nu mai desfăşoară activităţi concrete care să  le menţină mintea activă.

În rândurile următoare vă voi prezenta câteva sfaturi legate de menţinerea acestei balanţe ideale între corp şi spirit sau, cel putin, o încercare de împlinire fizică şi sufletească, ambele aflate în strânsă legătură. Pentru un corp sanătos, dar şi pentru o minte pe măsură:

 

– consumaţi cât mai multe fructe şi legume;

– consumaţi proteine (îndeosebi din peşte);

– consumaţi minim 2l de apă zilnic;

– evitaţi grăsimile rele ;

– evitati bauturile carbogazoase;

– faceţi mişcare cât se poate de des;

– plimbaţi-vă, respiraţi aer proaspăt;

– bucuraţi-vă de natură, mirosiţi o floare, admiraţi un peisaj;

– feriti-vă cât se poate de poluare (îndeosebi cea a aerului);

– optaţi pentru o plimbare cu bicicleta, nu pentru una cu maşina (amintiti-vă de ambuteiajele cu care trebuie să vă confruntaţi, de mirosul îngrozitor de combustibil, de zgomot etc.).

 

Încercaţi şi în mod sigur vă veţi simţi mai bine după ce veţi ajunge acasa; aveţi încredere în remediile naturale (cele de la bunica) atunci când consideraţi că aveţi nevoie de pastile; acestea din urmă nu fac decat să creeze, treptat, dependenţa şi chiar sa vă afecteze organismul. De asemenea, recomand din când în când o baie relaxantă cu miresme încântatoare pe fundalul unei muzici care vă face să vibraţi; iată cum veţi avea garanţia unui somn profund şi linistit, care vă va pregati pentru o nouă zi.

 

Totodată, vă recomand să citiţi (e un mod educativ de relaxare), delectaţi-vă mintea cu operele marilor scriitori, cu diferitele documentare difuzate la televizor sau cu orice carte care consideraţi că merită citită; căci din cuprinsul ei, în mod sigur veţi afla ceva nou, interesant şi poate chiar nebănuit – fiecare carte are farmecul ei, secretul ei, provocarea ei.

 

Şi nu în ultimul rând – lăsaţi ura, invidia, conflictele deoparte; nu va încărcaţi sufletul cu ele, imaginaţi-vă că fiecare încercare la care aţi fost supus a fost doar o purificare, o modalitate prin care aspectele frumoase din viaţa dumneavoastră să fie mai vizibile, să vă bucuraţi de ele şi să le apreciaţi mai mult.

 

Sursa: https://sites.google.com/site/scoala4scl/home/o-minte-sanatoasa-intr-un-coro-sanatos